Octav, lung-metrajul cu Marcel Iureș în rol principal, va avea proiecție specială în Baia Mare, pe data de 27 octombrie 2017, la Cinema Dacia, de la ora 19:00. Biletele se pot cumpăra deja de la cinematograf, zilnic între orele 15.00 – 18.00! Prețul unui bilet este 7 lei, și atenție, nu se vând cu locuri, prin urmare, în ziua proiecției, vă recomand să ajuneți puțin mai repede.
Dacă veniți, aveți ocazia să vizionați filmul în compania lui Marcel Iureș, actorul principal din „Octav”, regizorului Serge Ioan Celebidachi și a Alessiei Tofan, fetița care are rolul principal în film. Pe lângă vizionarea filmului, cred că vom sta puțin în povești și ne vom face poze, ca să încălzim atmosfera din sală. Pentru că la Dacia e frig!
Acum, vreau să clarific puțin situația cinematografului Dacia, despre care am mai scris. Deși lumea vorbește, acesta nu este în administrarea primărie, ci în administrarea rețelei cinematografelor de stat. Nefiind spectatori la filme, nu sunt nici resurse pentru întreținerea sa. Fără să cunoască condițiile de la noi, casa de producție a încheiat contract cu ei pentru proiecțiile din toată țara. Cinema City, altă locație pe care mi-o flutură lumea, nu te primește prea ușor.
Trag nădejde că dnul Marcel Iureș nu e prea sensibil, judecând după poveștiile din clipul ăsta :). I-am avertizat să vină bine îmbrăcați!
Filmul spune povestea lui Octav (Marcel Iureș), un bărbat în vârstă, care se reîntoarce la conacul copilăriei sale aflat undeva în zona rurală a României, cu dorința de a-l vinde. Ajuns aici, după o absență de zeci de ani, o fetiță ce-i pare cunoscută îl poartă într-o călătorie minunată în timp, înapoi la anii copilăriei sale pentru a-l ajuta să-și redescopere bucuria de a trăi.
Din distribuție fac parte: Marcel Iureș, Victor Rebengiuc, Andi Vasluianu, Lia Bugnar, Ioan Andrei Ionescu, Maria Obretin, Ștefan Velniciuc, Mihai Dinvale, Roxana Guttman, Silviu Biriș, Dana Rogoz, Alexandru Mandu, Alex Bogdan, Eric Aradits, Alessia Tofan, iar filmările au avut loc în perioada 21 martie – 30 aprilie 2016, la Câmpulung Muscel și la Studiourile Cinematografice București (Buftea).
Event facebook: https://www.facebook.com/events/120527665291966/permalink/120763658601700/
Ce ziceți, ne vedem? 🙂
20/10/2017 at 11:40 pm
filmul asta ruleaza in cinema city-urile din alte orase..dar la noi in Bm s-a considerat ca nu e nevoie…bine ca ne baga pe gat doar siropurile comerciale de la Holywood de acum..
23/10/2017 at 8:13 am
Cred că în alte orașe nu aveau cinematografe din rețeaua de stat, și cu acelea s-a făcut contract. Nu s-a considerat că nu e nevoie, plus că, la Dacia plătești 7 lei, la CinemaCity 20…
24/10/2017 at 4:05 pm
Pacat de cinema-ul Dacia ca e fain si sala are o acustica super buna. As vrea sa vad mai multe filme romanesti in Baia Mare, dar nu prea au fost/ Poate faci cumva sa ajunga si filmul “Un pas în urma serafimilor” pe la noi ca am auzit ca e super bun.
Eu iti multumesc pentru implicare si asa mai reinvie sala de la cinema Dacia, cu evenimente de genul cum a fost si la filmul Usturoi.
26/10/2017 at 9:52 am
Păi se pot vedea, că filme rulează mereu acolo. Doar că nu merge lumea, și dacă nu merge lumea, nu au nici bani de întreținere..
27/10/2017 at 4:37 pm
Alina, felicitari pentru implicare in organizare.
Frig sau cald, eu ma duc sa vad filmul.
28/10/2017 at 8:27 am
Minunat! 🙂