Nu e vorba de orice copac. Să vă explic!
Mă gândesc mult la pădure. V-am mai scris eu că dacă văd pădurea am mereu senzația că mă arunc în ea ca și cum se aruncă înotătorii într-un bazin cu apă. Ieri am dus-o pe mami la țară și, ca să ajungi sus la Preluca, mergi pe un drum prin pădure. Îi ziceam lui mami că parcă m-a făcut printre copaci, că nu-mi explic de unde vine atracția asta către ei.
Aseară, înainte să adorm, m-am pus să meditez puțin. În starea de liniște, părea că în centrul inimii era un copac care arde. Serios, îl vedeam și chiar simțeam mirosul de cenușă. L-am lăsat să ardă pentru că în ultima vreme lucrez destul de mult pe eliberarea de lucrurile care nu-mi sunt folositoare, iar focul e tare bun la asta.
Într-o perioadă când nu aveam o stare prea bună, profesorul meu de qigong mi-a scris să caut să realizez cu ce se întrepătrunde copacul vieții mele, către ce stări, gânduri și trăiri merg rădăcinile sale. Pentru că asta transmit eu mai departe.
Apoi mi-am amintit de bradul tăiat din care creșteau mici brăduți și de cum există viață după tăiere. Ce vreau să spun și poate nu-mi iese, e că dacă rogi natura să te ajute, să-ți dea din forța ei de curățare și regenerare, cumva, reușește să facă asta. Încercați conștient!
Poza din stânga e făcută în locul unde s-a născut mami, poza din dreapta în locul unde s-a născut tati, iar cea de jos e făcută de mine în pădurea de la Izvoare.
Leave a Reply