Cine mă știe, știe că cred în magie. Nu în aceea prin care transformi o broască într-un prinț, ci în aceea prin care cu un descântec sau vorbe, ajuți lucrurile bune să se întâmple.
Legendele populare spun că în Noaptea de Sânziene se deschid porțile cerului și lumea de dincolo vine în contact cu cea de pe pământ. Știți de ce e magie în asta? Pentru că ființele de lumină, cele de dincolo, ajută ființele de aici în mod necondiționat. Deschizându-se cerul, ele vin mai aproape și ne aud mai bine. Ca să ne audă sau ca să ne răspundă, noi avem datoria să fim curați în gânduri. Lumina doar la lumină vine!
Până te împrietenești cu o ființă de lumină, ai nevoie să o chemi în zilele când e pe aproape. Și pentru asta, poți folosi meditații ori rugăciuni în nopțile pe care tradiția populară le numesc magice. După ce te alege, ființa de lumină îți rămâne prietenă.
Diseară, după ce ai curățat casa, aprinde o lumânare sau un bețișor parfumat. Pune în geam un buchet de sânziene ori flori de câmp, în dar pentru cea care vine în ajutor, apoi asează-te lângă ele în poziție de meditație. Stai în liniște și curăță mintea de gânduri tulburătoare. Împacă-te cu ceilalți și cu tine. E important să le dorești bine tuturor pentru ca binele să ți se poată împlini și ție. Apoi, întreabă ce ai de făcut, care e rolul tău sau cum poți face să faci mai bine. Și lasă să apară imaginile sau gândurile. Ai încredere câ vei știi când vei vedea sau când vei auzi.
Dacă-l aștepți pe el, roagă luna din noaptea de Sânziene să te cuprindă cu energia ei de feminitate. Și cheamă-l apoi pe el. Gândește-te cum e, ce faceți împreună, cum te simți lângă el. Când poți să-l simți în meditație, mai e puțin și apare. Ființa mea de lumină mi-a zis să vă transmit! 🙂
Leave a Reply