Am scris de cateva saptamani articolul asta in care vorbeam de iubirea vietii, si am primit pe facebook un comentariu frumos pe care am vrut sa-l redau aici:

“Persoana atragatoare cu caracter, eleganta si curata, cu o pozitie buna in societate si un job acceptabil, atenta, intelegatoare si sensibila cand e nevoie, glumeata si provocatoare, capabila de a face sex spontan dar si priceputa in preludiu si multa pasiune cand face dragoste, sa provoace cearta doar cu scopul de a fi sexul mai intens, nebuna dar si responsabila si nu in ultimul rand un parinte exemplar.”

Asta ar fi intruchiparea iubirii vietii pentru un barbat. Sau pentru o parte dintre ei, ca poate nu fiecare se regaseste in declaratia unui singur.

Am simtit ca ceva ii lipseste acestui comentariu. Pentru mine, iubirea vietii e cea pe care, pe langa toate calitatile, o vrei alaturi de tine. Sau, ca sa fiu mai precisa, o alegi sa ramana alaturi de tine. Ca poti gasi pe cineva cu de toate, si tu sa alegi pe cineva cu mai putin. Elizabeth Gilbert zicea ca, alegerea ta spune lumii cine esti! Sunteti multumiti de cum va aratati lumii?