Am terminat de citit Jurnalul Oanei Pellea si m-a lovit putin faptul ca vorbea de mama ei ca fiind iubirea vietii sale. Aceeasi expresie am auzit-o la o tanara tunisianca in vremea cand locuiam in Marsilia. Imi pare rau, dar cum poti declara ca iubirea vietii tale e mama? Ca te-a facut? Mi s-a parut o femeie cu cunoastere spirituala. Vorbea de lectii karmice, de faptul ca a venit pe pamant sa se reintalneasca cu mama si sa il cunoasca pe tatal ei.

Nu-mi plac legaturile de genul asta cu parintii. Mi se pare firesc sa existe apropiere, dar de la o vreme cordonul ombilical trebuie rupt, te blocheaza pe alte parti. Plus ca, avem mai multe iubiri in viata, ce te face sa o declari pe una singura ca fiind iubirea vietii tale? Daca gandesti asa, cine stie ce alta mare iubire ai impiedicat sa se realizeze!

Cred ca multi dintre noi ar trebui sa se scuture de sentimentul potrivit caruia le datoreaza totul parintilor. Ei sunt doar canale, si multi parinti datoreaza tot atat de multe copiilor.