De-ale mele

Teatru online nu e teatru

M-am luptat mult mental cu subiectul ăsta de la apariția sa. Am citit ce cred cei din lumea teatrului, am urmărit activitatea altor teatre din țară și am încercat să ascult ce zice publicul. Mi-am amintit de vremea când nu lucram la teatru, îmi era mult mai ușor să scriu despre spectacole fiindcă știam că sunt din afară. Când ești înăuntru, e posibil să fi mai puțin credibilă. Sau să creadă lumea asta despre tine. Oricum, subliniez că ce scriu acum e doar părerea mea.

De cele mai multe ori, într-un spectacol, ai pe scenă minim doi actori. Numărul personajelor poate să fie mai mare și fiecare are un scop acolo. Fiecare e pus acolo să facă ceva, iar din tot acel ceva, se formează întregul. Din public, poți să treci cu privirea rapid de la unul la altul. Nu știu dacă vi s-a întâmplat să observați un personaj dintr-un spectacol la sfârșit sau să vă pară rău că nu ați putut fi atent la el de la început. Fiindcă se pierd gesturi, priviri, chiar replici când e mai multă lume pe scenă. Eu mă uit la un spectacol de câteva ori, încercând de fiecare dată să urmăresc altceva, e dovada mea de respect pentru toți cei care au muncit la realizarea sa. Poți să îți faci cu adevărat o părere, dacă reușești să cuprinzi imaginea de ansamblu.

O cameră de filmat nu poate face asta. Două camere sau trei și un montaj bun, fac o filmare, nu teatru. Îmi pare rău că spun asta, dar asta simt eu. De obicei, teatrele filmează spectacole la premieră, cu o singură cameră, pentru arhivă sau pentru a le înscrie în festivaluri, unde nu e nevoie de o filmare de foarte bună calitate, fiindcă de cele mai multe ori, organizatorii au date despre spectacole din alte surse. Nu zic că nu sunt excepții, că nu sunt spectacole înregistrate pentru televiziune, care surprind mai mult și oglindesc mai bine ansamblul, dar nu acelea au apărut pe net.

S-a creat o impresie falsă că teatrele au activitate fiindcă au transmis spectacole online, observați că până acum, nu s-a pomenit de nicio măsură de reluare a activității, deși soluții ar fi. Dacă ai ales să nu transmiți, ți se spune că nu te-ai adaptat. Asta n-ar fi trebuit să fie o perioadă de adaptare, poate de reinventare, de regândire a unui repertoriu, de educare. Publicul merită respect, regizorul care a gândit un spectacol, împreună cu echipa sa, merită ca acesta să fie cu adevărat văzut, autorii și traducătorii, ale căror contracte nu prevăd transmiterea online, merită să fie recompensați, teatrul merită să fie teatru, pe scenă, nu pe ecran.

sursa foto: TMBM

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.