Eu, la bine sau la greu, mă pun în genunchi pentru rugăciune sau mă așez pentru meditație. Aseară, înainte să adorm, fiindcă-mi era mintea plină de gânduri, m-am gândit să stau un pic în liniște, ca să se calmeze și să am somnul odihnitor. În acea liniște, a apărut un fel de tehnică pe care m-am gândit să v-o scriu. E pentru pământul nostru drag.

Vă puteți așeza turcește, în lotus sau pe marginea unui scan. Aduceți mâinile în fața pieptului, în gestul rugăciunii. Închideți ochii și îndreptați-vă atenția către respirația voastră, ca să liniștiți mintea. Stați câteva clipe acolo, apoi, duceți atenția către zona pieptului.

Zona pieptului ar trebui să fie ușoară, ar trebui să simțiți o stare de bucurie. Lăsați la o parte gândurile care vă amintesc de realitatea care ne înconjoară, grijile, supărările. Acum ați ales să stați în bucuria din inimă. Dacă nu vă e ușor să simțiți acea bucurie, vă puteți gândi la copilul vostru, la prima dată când v-a prins de mână. Sau vă puteți gândi la momentul când v-ați îndrăgostit ori când v-ați bucurat de ceva gustos pregătit de părinții voștri.

În acea bucurie, aduceți imaginea pământului. Nu trebuie să îl vizualizați exact cum l-ați învățat la geografie, poate fi ca o sferă ușoară. Țineți acolo pământul, lăsați-l să plutească în aburul bucuriei, cât puteți de mult. La final, respirați profund o dată, frecați-vă ușor palmele și deschideți ochii.

Dacă doriți, puteți să ascultați muzică de meditație. Eu nu am simțit să scot sfera afară la finalul tehnicii, am lăsat pământul acolo și din când în când, peste zi, mă mai gândesc cu bucurie la el.

Photo by Guilherme Romano on Unsplash