Mă tot freacă să mă înscriu la master. De vreo trei ani deja, când e vremea de admitere, mă apucă cheful să mă duc la școală. Faza e că nu-mi lipsește școala, nu am amintiri bestiale de acolo, prin urmare nu e o tentativă de retrăire a trecutului.

Nu cred că vreau diplomă în mod special. M-aș duce fie la etnografie, fie la drepturile omului aici la noi. Nu-mi permite timpul și cred că nici finanțele să mă înscriu în alt oraș. Am auzit că e foarte căutată specializarea drepturile omului la Nord. M-am tot gândit ce-aș putea face apoi cu diploma. Eu am terminat științe economice, în afară de câteva cunoștințe legate de organizarea financiară și un pic de conta, nu mi-a folosit la nimic. Viața m-a dus în altă parte.

Am 36 de ani, dacă nu mă înscriu acum la master, prevăd că o voi putea face doar după 50… Și după 50 îmi cam propusesem să ies la pensie… Știți ce ar fi mișto? Dacă ar fi cursuri la facultate la care ai putea asista gratuit ca să poți învăță. Că vreau să învăț. Am un feeling că o să știu ulterior de ce. Nu știți profi care m-ar primi la ore?

În altă ordine de idei, și nu aici am vrut să ajung, siteul facultății e destul de în urmă cu știrile. Și sunt facultăți pe afară care-și pun cursurile online, n-ar fi mișto să fie și la noi așa? Să ai acces la informație, chiar dacă nu ai posibilitatea să mergi la școală. Am fi mai educați și mai frumoși așa!