Festivalul International de Teatru Atelier se va desfășura anul acesta între 10-18 iunie 2017. Atelier este festivalul de teatru din România mai vechi decât yahoo, așa-l numește dramaturgul Radu Macrinici, cel care l-a înființat în 1992.
Este o manifestare teatrală neconvenţională cu caracter exploratoriu, care îşi propune să semnaleze, prin intermediul spectacolelor invitate, cele mai noi tendinţe în dramaturgia, regia, scenografia, coregrafia, muzica de scenă şi arta actorului secolului XXI. Festivalul se adresează unui public interesat de experienţele moderne, post–moderne și contemporane ale teatrului românesc și european. [sursa]
Atelierul e nomad. S-a desfășurat de-a lungul timpului la Sfântu Gheorghe, Sighișoara, Satu Mare și Baia Mare. Deși l-am vrea, nu e încă al nostru, cu toate că sper să-i devină Baia Mare casă. Știu că sprijin primește, publicul îl vrea, iar noi avem norocul să-l avem pe Radu Macrinici manager al teatrului. De când a revenit, sepctacolele și evenimentele din jurul teatrului au prins viață și au reîntinerit.
Anul acesta, timp de nouă zile, pe scena Teatrului Municipal Baia Mare vor juca trupe din România, Belgia, SUA, Coreea de SUD, Anglia și Ungaria. Biletele se vor pune în vânzare marți, 6 iunie 2017, iar programul agenției de bilete pe perioada festivalului (10 – 18 iunie) va fi zilnic între orele 16.00 și 21.30. Prețul biletelor: 15 lei întreg / 10 lei cu reducere.
Uitați-vă peste program și vedeți ce spectacole vă fac cu ochiul. Eu le-aș vedea pe toate dacă mi-ar permite timpul. Și dați de veste că merită!
02/06/2017 at 10:29 am
Ba e al nostru! De anul trecut e din nou al nostru. Și sper sa numai plece niciodată de aici. Am zis.
06/06/2017 at 8:48 am
Ce mă bucur 🙂 Așa să fie!
02/06/2017 at 10:30 am
Am scris numai în loc de nu mai. Tastatura, bat-o vina!