Dacă auzi de bunatatea tuturor ființelor, probabil te gândești că ele o oferă nu tuturor, ci doar celor apropiați. Sau celor care le fac pe plac. N-are cum fi bun cu tine omul care îți face rău, cel care te fură, cel care te ceartă.

E tot o lecție din Orient, veche de mii de ani, nemodificată de gândirea omului modern. Perfecțiunea lumii acesteia constă în faptul că tot ce se întâmplă e pentru binele nostru suprem, iar universul nu are noțiunea de timp. El poartă în el noțiunea răbdării, așa că ne așteaptă până ne realizăm binele. Binele nostru suprem nu e mereu binele minții noastre…

Pentru a înțelege de ce chiar toate ființele se poartă cu bunătate, ar trebui să înțelegem legea karmei. Merităm tot ce ni se întâmplă. Bun sau rău. Profesorul nostru de meditație ne spunea că un ghinion, e un noroc. Dacă ni se întâmplă, ne mai spălăm din păcate cu el. Dacă avem prea mult noroc, și nu înțelegem ce să facem cu el, e posibil să-l pierdem.

Tu trebuie să ierți răul făcut de altul. Chiar dacă nu știi de ce se întâmplă, trebuie să ai încredere în înțelepciunea universului. Vă recomand o poveste, Călătorie spre Soare-Apune de Wu Cheng-En, o să pricepeți mai mult despre filozofia de viață a orientalilor, filozofie predată și de Iisus, dar asupra căreia au crezut de cuviință să intervină cei care o predau.

Acum să nu înțelegeți din asta că vă puteți purta rău, având ca scuză meritul celuilalt de a suferi. Nu vă gândiți că manifestați astfel bunatatea universală. Și că veți fi răsplătit c-ați ajutat un altul să-și plătească un păcat. Nu e a noastră de luat decizia asta. Scopul principal e să acumulezi merite tu, prin comportamentul bun, nu să acumuleze altul merite bune, prin comportamentul tău rău.