Legile de baza ale prostiei au fost enunțate de Carlo M Cipolla, profesor de istorie economică la Universitatea Berkeley. Articolul unde le-am găsit îl găsiți aici! Pe mine m-a ajutat să înțeleg de ce lucrurile funcționează atât de prost la noi și care e mecanismul de modificare a acestui fapt.

Cipolla împarte oamenii în inteligenți, proști, neajutorați și bandiți, punându-i într-o matrice destul de explicită.

Zice el: ”We can do nothing about the stupid. The difference between societies that collapse under the weight of their stupid citizens and those who transcend them are the makeup of the non-stupid. Those progressing in spite of their stupid possess a high proportion of people acting intelligently, those who counterbalance the stupid’s losses by bringing about gains for themselves and their fellows.

Declining societies have the same percentage of stupid people as successful ones. But they also have high percentages of helpless people and, Cipolla writes, “an alarming proliferation of the bandits with overtones of stupidity.”

Am observat local un fenomen neplăcut. Puțini dintre noi știu să lucreze împreună cu ceilalți. Vrem să fim susținuți dar nu oferim susținere la rândul nostru. Ne închidem în grupuri și ne aplaudăm doar între noi. Între cei care muncesc pentru binele tuturor nu trebuie să fie competiție, ci muncă în echipă!

Unde e competiție ca să piardă celălalt și să fiu eu mai bun, nu e beneficiu pentru societate. Intrăm la categoria bandiților. Aici cred eu că avem noi cea mai mare problemă. Exercițiul ăsta de bunătate ne lipsește și pentru că suntem învățați de mici că jucăria e a noastră și nu o dăm celorlalți copii, să nu ne-o strice. Și dacă ne-o strică, ce?