Antreprenor! Mă mănâncă pielea când aud cuvântul ăsta, nu pielea palmelor gândindu-mă la bani, ci pielea ca la o reacție alergică. Am aceeași reacție când aud de conferințele cu femei de succes pentru femei de succes, cele care îți spun că poți să găsești echilibrul între viața personală și cea profesională. Nu poți, că orele de somn nu le poți pune pe talerul vieții personale ca să echilibreze balanța.

Dacă vine vorba de povești, orașul nostru nu duce lipsă. Periodic au loc conferințe, evenimente cu speakeri care sunt fie coach, fie antreprenori, povești pe care le găsești online. Noi reținem doar 20 % din ce auzim și cel mai sigur plecăm cu informații pe care le știm deja. E motivul pentru care, înainte de a mă hotărî dacă particip sau nu, mă întreb la ce m-ar ajuta sau ce-ar putea să mă învețe din ce nu știu. Dar e posibil să fiu eu în acel punct din viață în care vreau practică, exercițiu și rezultate, având bagajul informațional sedimentat.

O ultimă invitație am primit-o pentru un eveniment legat de antreprenoriat, desfășurat într-un liceu. Lăudabil dacă n-ar fi chestia asta: voi ați mai vorbit în ultima vreme cu tinerii de liceu? E perioada liceului momentul să le vorbești de antreprenoriat? N-ar trebui să fie o perioadă în care să fie ajutați să se cunoască, să învețe voluntariatul și empatia, să învețe ceva practic?

Dacă speakerul nu e ieșit din comun, conferințele sunt pierdere de vreme. Dacă nu e însoțită de un exercițiu, povestea singură nu transformă, iar cei care o livrează ar trebui să realizeze în ce măsură sunt folositori pentru cei care îi ascultă. Devine din ce în ce mai greu să alegem neghina din grâu!