Când e senin, văd de la geam umbra unui copac înalt reflectată pe un bloc proaspăt renovat. Dacă mă uit în sezonul când nu sunt frunze, copacul pare niște linii desenate întortocheat. Dacă are frunze, pare că pe bloc se reflectă un norișor pufos.

Ca să nu-ți vezi umbra, ar trebui să pui lumina deasupra ta.

 

 

Umbra – un concept definit de Carl Jung

 

Nu știu cât se mai vorbește in psihologie despre umbră, dar în terapiile spirituale se pomenește des. Sunt meditații prin care poți sta de vorbă cu umbra ta, să vezi ce ascunde ea de tine sau ce-ți ascunzi tu de tine. Psihologia vorbește de integrarea ei, ca metodă de întregire a ta. Terapia spirituală vorbește de observare și de acceptare.

Pshihologia te pune să lucrezi cu mintea, pe când, dacă cauți ce-i dincolo de minte, nu poți gândi, doar observa. Niciun fel al minții nu te duce dincolo de minte.

De umbră se zice de rău. Ea are-n ea tot ce nu vrei tu să vezi în tine. Dar dacă umbra ta dansează? Dacă locul în care ți-e frică să te uiți e mai frumos decât ai crede?

”În definitiv, nu umbra este esenţialul, ci corpul care produce umbra.” Filosofie. Ca și Nietzsche care ar fi zis că nu călătoria e importantă, ci dorința de a face călătoria. A gândi îl satisface doar pe cel care se hrănește cu cugetarea. Nu corpul e esențial, nici gândul despre călătorie. Esențial e cel care observă toate astea…