Sufletul meu are un dor, nu de cineva anume, ci de ceva. Si-am mai zis-o asta, ca-l are de mult…

Azi m-am prins ca dorul isi duce traiul linistit si in asteptare in mine, cand sunt doar eu. E tacut, ca si cum n-ar fi acolo. Dar cand vede pe cineva, alaturi de care ar putea trai sentimentul dupa care tanjeste, iadul se dezlantuie. Ori raiul, nu stiu precis.

Nici macar nu mai zice vreau, vreau, vreau! E intr-o atitudine pasiva, si cred ca si sa i se intample, nici macar nu si-ar da seama, atat de mult a vrut degeaba.

Eu nu ma duc catre, in exterior, ci ma duc catre, in interior. Si n-am nevoie sa fiu langa, ca sa fiu cu… Dar cateodata, mi-e dor de o iubire de n-am aer!

Apoi ma uit la cer si-mi imaginez ca cineva l-a desenat atat de frumos si pentru mine! Si incep sa respir din nou…