Rumi

E musai sa va spun ce-am patit aseara. Ma intorceam catre casa, era aproape intuneric, becurile de pe strada nu erau inca aprinse si vad ca vine inspre mine un baiat foarte dragut. Si ma uit la el si zambesc, isi ducea telefonul catre ureche; cand m-a vazut a tresarit si a fost ca momentul acela din reclame, cand trec doi si se uita unul la altul, si timpul parca se opreste.

Eu – vaca cu cabina si cu gandurile mele la barbati cu nume de apostoli – trec mai departe, cu pungile cu salata verde, rosii, mere, castane si paine. Dragul de el s-a oprit in loc si m-a intrebat daca nu vreau sa ma ajute. Eu, nu. El tot striga, eu mergeam mai departe, si nu, nu!

Jur ca am auzit cum si-a tras ingerul meu pazitor un glont in degetul mic de la picior, ca sa nu mi-l traga mie in cap. Pentru ca eu, daca nu-s eu aia care agata, nu-s sanatoasa, ca doar foarte bine mi-a mers cu asta pana acum!

Plm, ca-i si zi de post azi, dar eu nu mai citesc carti cu manastiri si calugari, ca si asa de trei saptamani sunt tot in a treia zi in “Numele Trandafirului”, ma reapuc de Sandra Brown. Altfel de camp energetic aveam atunci, nu ca de pocaita, cum il am acum!

La ce vreau sa ajung, de fapt; stiti piesa de la The Script cu ” I’m the man who can’t be moved”, daca eu, la varsta mea, as face o chestie din aia cu “hai sa gasim baiatul, share-uiti pe facebook, alea, alea” :), daca eu as face asta, as parea disperata. De ce cand o fac barbatii e romantic?

Bine, ca nu-i cazul, ca la norocul meu sigur isi suna nevasta, dar daca… De ce de noi, daca vrem, fug?