Experimentez zilele acestea ce inseamna sa nu faci nimic, dar sa primesti de toate. E nonactiunea aceea de care vorbesc toti iluminatii. Desi pare greu de crezut, chiar asa se intampla. Intrebi, fara a cauta, si te gaseste singur. Cand universul decide ca e momentul sa primesti, nu-i sta nimic in cale, ramai cu gura cascata de felul in care se aseaza toate.

Imi spunea cineva ca isi gaseste Dumnezeu timp sa le rezolve pe toate, chiar daca uita o vreme. Dar Dumnezeu nu uita. Te lasa sa gresesti ca sa-ti amintesti de ce ai gresit inainte. Si te lasa sa te plimbi in cerc, pana iti dai tu singur seama ca poti face un pas ca si racul, nu tot inainte ci intr-o parte. Cand inveti mersul racului ca sa iesi din cerc, te pune pe drumul care te duce inainte pentru a te rasplati ca ai avut intelepciunea de a face o schimbare in interiorul tau.

Suntem multi spirite batrane, si obisnuinta de a face ce am facut inainte are o energie proprie, destul de puternica. In multe cazuri vrei altfel, dar nu prea poti. Si nici nu te lasa, aduni doar ce ai semanat, nu poti pusca din degete sa grabesti procesul. Natura are ritmul ei, si nu-l va schimba pentru tine.

Poate ar trebui sa ne dezobisnuim de tot ce suntem obisnuiti sa facem, lucrurile ar merge mult mai usor.