Nu stiu daca am considerat prostia o binecuvantare in anumite momente, dar tin minte ca ma regaseam in vorbele lui Camil Petrescu cand zicea “cata luciditate, atata drama”. Mi se parea ca sa vezi, sa auzi si sa sti nu-ti poate aduce decat nefericire. Nu mai tin minte de ce simteam asta, caci era in perioada cat totul mi se parea pedeapsa.

Acum, cand am inceput sa vad sensul, cu cat sunt mai lucida, cu atat sunt mai bucuroasa. Cu cat stiu mai mult, cu atat imi creste iubirea fata de lumea in care traim. Eu sunt fata care umbla razand pe strada, si nu o fac pentru ca-mi aduc aminte de ceva banc.

Ma vad cand simt ca lucrurile merg bine si-mi amintesc ca, atunci cand am incercari, senzatiile pe care le incerc sunt diferite. Dupa care imi amintesc ca invat sa fiu om. Si nu conteaza ca ma plang ca am incercari, ci conteaza cum trec prin ele. Si mai stiti ceva, daca la inceput trebuia sa ma ridic singura, pe masura ce trece timpul, mana care mi se intinde se apropie din ce in ce mai mult de mine…ca sa ma scuteasca de efort!