In noaptea-n care Ea nu m-a mai vrut
Am inteles ca sunt un om pierdut,
Si-n noaptea-aceea, chiar, m-am sinucis
Cu propria-mi legenda-n manuscris…

Dar cand pe catafalc mi-au asezat
Cadavrul de amant incornorat
Si-am inteles ca faima mea de Don Juan
N-a fost decat un simplu titlu de roman,
M-am revoltat ca marea nedreptate,
Ce mi se pregatea-n eternitate,
Mi-o consfintea chiar lasitatea mea
Ca n-am ucis-o mai intai pe… Ea…

Si-n timp ce zece popi ma prohodeau
Si-o suta de femei ma blestemau,
M-am rasucit in lada mea de lemn
Si-am înviat, ca si Cristos… solemn!…

Si-asa,-nsotit de popi si de femei,
M-am indreptat din nou spre casa Ei…
Dar cand am dat cu ochii iar de Ea –
Femeia… tot pe mine m-astepta!…

Si, cum era firesc, ne-am impacat!…
Iar popii-n cor au binecuvantat
Miracolul, ca – desi mort – eram tot viu,
Si-n locul meu intrase Moartea mea-n sicriu!…

( de Ion Minulescu)