Ieri seara mi-am rupt patul, am facut ceva flic flac-uri si un picior de sprijin din metal s-a rupt. Dimineata la apel a venit Mesterul Manole (aka tati) sa investigheze problema. Dupa cateva minute de istorie comunista, in care am aflat ca nu se mai fac acum paturi, cum se faceau atunci, am scapat pe gura afirmatia ca am aruncat la gunoi o bucata de metal. Nu stiu daca subconstientul meu s-a gandit ca asa o sa il faca sa taca sau “inconstientul” meu a vrut sa ma pedepseasca ca l-am chemat.

Faza e ca, dupa lectia de istorie, m-a pus sa caut in gunoi, spunandu-mi ca ar trebui deja sa stiu si eu sa nu arunc orice! I-am explicat ca era o bucatica mica, nefolositoare, nu m-a crezut. S-a oferit chiar sa caute el in locul meu, cu gandul ca o va suda la loc. Eu avem privirea aceea dulce care spunea “baga-mi-as p**a mai tati”, iar el imi zicea ” dar nu te enerva”. Si prin hartii, frunze de ceai, cafea si servetele demachiante am gasit bucata. Care nu foloseste la nimic, iar patul meu e sprijint pe carti…dar gasim noi o solutie!

L-am trimis acum sa-mi schimbe un bec la masina, sunt curioasa cu ce-mi mai vine…