Stagiul de taichi de la munte mi-a clarificat care e legatura dintre un maestru si un discipol. Se spune ca “maestrul isi cheama discipolul” sau ca, “atunci cand discipolul e pregatit, apare maestrul”. Iar piesa principala in ambele expresii este maestrul, el pare sa fie cel mai important. Si intr-un anumit fel, asa este.

Tu, ca elev, incepi prin a lucra cu tine. Cand ai facut singur tot ce trebuia sa faci, cand te-ai pregatit suficient, ai dat sansa maestrului sa apara sa te finiseze. Asta nu inseamna ca munca ta s-a terminat, doar ca e diferita, trecuta la un alt nivel, mai placuta, zic eu. Darurile cresc pe masura muncii si deschiderii tale. Cel mai important e ca inveti sa privesti lumea cu sufletul.

In orice practica spirituala se spune ca tehnica e mai putin importanta. Pentru rezultate conteaza sinceritatea ta, dragul cu care practici si motivatia. Si cand faci un lucru, din motivele potrivite, esti vindecat de lucrurile pe care le-ai facut, din motivele nepotrivite…asta trebuie sa o traiti ca sa o intelegeti :).

Imi place ca nu esti grabit in drumul tau. Un maestru e rabdator, iar el poate lua multe forme, pentru ca nu-i asa, totul in jur ne poate transmite cunoastere! Ce-mi place si mai mult, e ca un maestru iti poate umple sufletul cu bucuria pe care o simte el, iar asta e de nepretuit!