Cred ca e prima data in viata mea cand am preferat patul din vacanta, decat pe cel de acasa. Cand pleci undeva si stai mai mult, parca de la o vreme, iti doresti sa te reintorci. N-a fost asa de data asta si nimic de acum inainte nu va mai fi la fel. Este un vers intr-o piesa mai veche care zice ” le chagrin qui fait l’homme“, asta inseamna “durerea care face omul”, si asa e, durerea ne face oameni si ne cladeste caracterul si ne transforma in mai frumosi. Si abia atunci, cand am iesit cu bine din incercari, ne putem duce catre cei care au potential sa ne finiseze, dar nu prin durere, ci prin frumos.

Pot sa spun cu sinceritate ca tot ce credem ca stim, putem presupune ca e gresit. Sau ca e valabil acum, dupa care se va intampla o chestie mica, care va rasturna totul! Ma gandesc la cei care spun ca au principii solide, se intreaba vreodata cat sunt corecte?

Oare e rau sa port in suflet atmosfera de altundeva cand eu sunt aici? Sau e rau sa doresti cuiva atata durere incat sa simta ca e momentul sa treaca la altceva?