Pe la 5 sau 6 ani bunica mea imi citea din Biblie despre Iov. Mi se parea un basm, la finalul incercarilor lui, cand isi primea toate darurile inapoi, ii uitam durerea de a le fi pierdut. Cand am suferit prima data din dragoste eram in vacanta in casa ei. Si am citit pe calendarul ortodox (il avea lipit pe un perete draga de ea!) ca “dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate;…nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar.” Si-am plans mult gandindu-ma ca si eu mi-o doresc.

Multi ani mai tarziu am invatat si cum sa ma rog. Am invatat sa multumesc, am invatat sa-mi cer iertare si sa iert, sperand ca o fac cu adevarat. Pana cand, l-am auzit pe un maestru reiki spunand ca nu e destul. Daca cer, cer cu voia universului! Dar cum stiu eu ce-mi raspunde universul daca nu fac liniste? Cum aud, daca nu tac? Si uite asa, am intrat in lumea minunata a qigong-ului!

Cei din jur, care cunosc interesele mele pentru practicile spirituale, ma intreaba mereu cum se impaca ele cu ortodoxia. Raspunsul pe care il am acum este ca se completeaza, probabil in timp voi avea altul. Desi credeau ca privirea mea s-a luminat in ultima vreme pentru ca m-am indragostit, binefacatorii erau practica qigong-ului si minunatul dans pe care ma straduiesc sa-l invat la taiji. Iar de saptamana trecuta am auzit un gand care-mi spunea, ca poate ar trebui sa transmit mai departe sfaturile si lectiile pe care le primesc acolo. Sper ca stradania mea sa-mi aduca atata intelepciune, incat sa va pot da din bucuria pe care o primesc. Inauguram o noua rubrica pe blog, asta am vrut sa spun!