Sunt trei pe care ii vad mereu. Doi barbati si o femeie. Sunt murdari, imbracati cu haine groase, carand cate o plasa dupa ei. Se misca “in reluare” din cauza bauturii. Cei mai multi ii evita cu privirea, eu stau si ma uit la ei. Daca as sti ca obtin raspunsuri coerente i-as intreba cum au ajuns asa. Poate chiar o sa o fac intr-o zi. O sa cumpar o paine si o sticla de vodca si o sa merg la ei.

Ieri stateau intr-un parc. Doi pe banca si unul in picioare. Cel care statea in picioare o plesnea pe femeie. Am simtit o durere in suflet, ca si cum as fi fost lovita cu un bici. Nu stiu daca era durerea mea sau o simteam pe a ei, dar imi venea sa-i strig sa o lase in pace. Una din pildele regelui Solomon spune “un trecator care se amesteca intr-o cearta care nu-l priveste, este ca unul care apuca un caine de urechi”, deci n-am strigat. Dar oare cearta asta nu ma privea? Le-am cerut iertare in gand pentru orice le-am gresit…

Iarna mai auzeam stiri despre oameni ai strazii care mureau inghetati cine stie pe unde. Si ma gandeam ca poate, pentru ei, faptul ca au plecat era o bucurie. Doar ca nu e bucurie sa pleci asa, ar fi bucurie daca ai putea schimba ceva inainte. De boschetarul violent de ieri s-a apropiat un grup de copii. Unul dintre ei l-a impins si a cazut. Abuzatorul devine abuzat. Pare un ciclu care nu se opreste! Copilul care a lovit un om al strazii azi, isi va lovi maine prietena, sotia, copiii…E unul din motivele pentru care lumea nu se va sfarsi prea curand, ne trebuie mult prea mult timp sa invatam sa fim iubire!