Analizand comentariile si impresiile zilei de ieri, mi-am adus aminte de o faza dintr-un film cu mafioti italieni. Cred ca era din filmul cu Robert de Niro “Cu nasul la psihiatru”, in care spune ca are amanta, pentru ca nu ii poate permite sotiei lui sa ii faca anumite lucruri cu gura, stiind ca dupa aceea, ea isi saruta copiii. Deci, trecem peste faptul ca si amanta este fiica cuiva, o sa fie mama intr-o zi, atata timp cat nu are legatura cu familia sa, nu e problema.

Femeile nu spun tot ce fac, pentru ca unii nu sunt pregatiti sa auda. Isi doresc doamne suave acasa, ascultatoare, dragute, zambitoare, serviabile. Pornirile salbatice si le calmeaza cu altele. Sa fie asta modelul de cuplu? Sau problema e nu ce facem, ci ce spunem?

De ce avem mintea atat de inchisa? De ce nu putem respecta dreptul fiecaruia de a spune ce doreste si ce gandeste? De ce nu ai atata eleganta, incat sa treci pe langa ce vezi si nu iti place, fara a simti nevoie de a arunca cu noroi?

Intotdeauna am crezut ca oamenii vulgari sunt lipsiti de inteligenta. Nu se poate cand te simti atacat, sa raspunzi injurand pe cineva. O faci doar daca nu ai altceva de spus. Sa fie clar, si eu injur. Dar o fac, cand ma lovesc de ceva, cand ma enervez, si o fac sa ma eliberez de nervi, nu sa inchid gura cuiva.

Imi asum tot ce spun, o spun pentru ca simt ca o pot spune si putine lucruri ma socheaza. Cred in karma si in reincarnare. Probabil in viata mea urmatoare o sa fiu un iepuras fricos, sa ma invete minte pentru curajul meu din viata asta si pentru faptul ca vorbesc prea mult. Dar voi cei care sunteti orbi si surzi, o sa fiti probabil paianjenul vaduva neagra, ala pe care il devoreaza femela dupa ce o fertilizeaza. Succes!