Azi începe postul Crăciunului și-i scriam unei prietene dimineață să o întreb pentru ce ne rugăm. În gândul meu a venit răspuns că pentru pacea lumii, că dacă-i pace, avem și liniște, și sănătate. Cu toate, nici nu știu cum să le numesc, care-i cuvântul pentru lucrurile care nu fac cinste?, cu toate astea, în puține locuri mă inundă sentimentul acela că-s iubită sau de iubire pentru lume cum îl resimt când stau în genunchi într-o biserică. Nu știu de ce acolo, poate are legătură cu ce cred eu că se întâmplă în ea sau pentru motivele care mă determină să-i deschid ușa, chiar nu știu, dar de multe ori îmi dau lacrimile de fericire.

Citește și: Intalnirea mea cu un episcop

Resimt din ce în ce mai mult un fel de neputință legat de lume și poate-i lecția mea să mă îndrept spre binele meu și să las implicarea socială de-o parte. ‘Ei cu ale lor, tu cu ale tale!‘, așa mi-a spus un prieten când am întrebat de ce să mai facem ce facem! Dar e tare greu să crezi că mai poți inspira oameni, nu poți învăța pe cel care nu caută să învețe, inspirația e mai subtilă.

N-aștept postul să țin canoane. M-apuc de canon când am nevoie să fiu luminată într-o problemă, iar să renunț la un aliment patruzeci de zile, mi-e ușor, poate la cafea ar fi mai greu. Cu toate astea, aș vrea să vă propun o întrebare înainte de somn, de azi și până-n seara de Crăciun, să adormiți întrebând: ce am de făcut ca să simt pace? Iar dimineața, alegeți să renunțați la o trăsătură din comportament sau la o acțiune dăunătoare pentru primirea răspunsului…

[foto]