”Potrivit legendei populare, după iluminarea sa deplină, Buddha a rămas tăcut și nu a predicat nici o învățătură timp de patruzeci și nouă de zile. Prima învățătură publică a ținut-o celor cinci ascezi care au fost tovarășii săi pe când ducea viața unui călugăr cerșetor. După ce și-a dat seama că asceza nu duce la eliberarea de suferință, Buddha – pe atunci numit Siddharta Gautama – a renunțat la austerități și s-a despărțit de tovarășii săi.” (Dalai Lama – Filozofia și practica buddhismului tibetan)
Am adormit cu pasajul ăsta în minte în urmă cu două seri și mă tot gândesc la el de atunci. Asceza e abstinența de la unele plăceri lumești, să nu fie calea nobilă a renunțărilor drumul către rai?
Omul vine pe pământ să experimenteze ce înseamnă să fii om. Spune maestrul că dacă ai greșit față de o persoană, pentru răscumpărare și iertare, trebuie să faci o faptă bună pentru persoana respectivă. Te duci la el și îl ajuți, e recunoașterea și asumarea că ai greșit. Dacă nu mai e în preajmă, faci un lucru bun și i-l dedici. Cât mai ai lucruri de răscumpărat și înțeles, retragerea dintre cele lumești e inutilă. Renunțarea la plăceri sau la tot ce ni se dă pe pământ, nu eliberează. Cred că e ca și cum ai sări niște etape. Cel mai potrivit loc ca să înțelegi e cel în care stai când citești acum…
[foto]
17/10/2017 at 1:53 am
Renunțarea la plăceri nu eliberează, dar creează spațiu, în primul rând mental.
Faci loc pentru… altceva. Lași altceva să apară. Îți testezi autodisciplina. Nu trebuie să fie o renunțare pentru totdeauna.
Imi place ideea asta cu “faci un lucru bun si i-l dedici”.
17/10/2017 at 12:39 pm
Eh, eliberează renunțarea la atașamente, e primul pas.
17/10/2017 at 7:36 pm
Ma gandesc ca atasamentele acelea sunt acolo dintr-un anumit motiv. Au un rol. Acopera un gol, ceva. Multe de zis