Spune lumea că nu-i fericirea in cuplu, că dacă nu ești fericit singur, nu poți fi fericit în doi …  știți toate enunțurile date de terapeuți și psihologi. Ei ne servesc o concluzie sau un slogan și pare că omul de rând trebuie să stea să-l rumege de unul singur, să preia un adevăr enunțat de unii care par mai înțelepți ori mai educați în domeniul ăsta.

Am început să urmăresc, când mi se servește o concluzie, pașii care au dus la descoperirea ei. Ca un profesor care urmărește rezolvarea unei probleme, caut să văd dacă pe parcurs, elevul nu a făcut ceva care să îl îndepărteze de rezultat. Astfel, dacă pașii mi se par logici, pot adopta concluzia până la aflarea unor noi informații.

Nu ne explică nimeni de ce nu-i fericirea in cuplu! Ca și cum n-ar fi trăit o astfel de situație, doar ar fi preluat ideea dintr-o carte.

 

Nu-ți spune nimeni că ai zile când ești trist, că poate porți în inimă o supărare pe care n-o poți spune. Sau celălalt trăiește asta. Și tocmai în acele zile mai grele, el sau ea nu-ți spune ce ai vrea să auzi și adaugă în plus supărării tale, fără să vrea sau fără să știe. Atunci te crezi nefericit și o pui pe seama celuilalt. Că el nu poate, prin simpla prezență, să rezolve nefericirea ta. Sau că el nu e în stare să facă ce ai de făcut singur.

Fericirea e, dacă o aduci tu, în toate. N-avem acel nivel de conștiință care face să fim fericiți doar că suntem. Nu cuplul sau orice relație personală sau profesională te face fericit. Ci tu, prin aportul tău, aduci fericire acolo.

 

[foto]