Pierdem timpul.

Mi-am dus una din voluntare la muzeul de artă de vreo câteva săptămâni. Așteptând-o în timp ce privea tablourile cu Baia Mare de demult, am intrat în vorbă cu una dintre angajate. Doamna, drăguță foc, îmi povestea cum s-a înscris la facultatea de arte plastice toamna trecută. Și-a alocat zilnic o perioadă pentru exercițiu. A zis așa: ”înainte, între orele 5 și 7 după amiaza, citeam. Acum desenez!”

Eu șterg praful de pe mobilă acasă și când nu este, atât sunt de harnică. De fapt, pierd vremea. M-am resemnat că nu le pot face pe toate, dar mi-a lipsit prioritizarea activităților. Am fost furioasă pe mine gândindu-mă cât timp am pierdut cu chestii aiurea, timp pe care îl puteam valorifica altfel. Programul doamnei m-a făcut să-mi doresc un program asemănător și-am zis că dimineața, între 7 și 8, citesc cărți, nu știri de pe facebook.

Citeam într-o carte a unui maestru tibetan, că omul are nevoie mai întâi să aprecieze viața. Dacă nu înțelege cât de greu se obține, care e valoarea ei, nu o va putea folosi la maxim, ca să zic așa. Învățând să aprecieze viața sa, va putea să o respecte și pe a altora.

Cam așa e cu timpul.

Am început să mă uit la zile ca la un copac. Știu ce trebuie să fac, care-s ramurile principale, iar ce apare secundar, așez precum frunzele ici-colo. Și învăț să nu mă frământ, și să mai las și pe mâine.

Îi facem pe oameni să-și piardă timpul cu noi. Le vorbim aiurea. Eu observ în interacțiunile cu clienții cum au nevoie de multe cuvinte să transmită puțin. Când ești preocupat să nu treacă timpul tău degeaba, când ajungi să îi apreciezi valoare, te simți responsabil și de ceilalți. Să nu le pierzi timpul e cel mai mare cadou.

[foto]