Later edit: am primit răspuns!

 

raspuns Ulmeni

 

Genocidul de la Ulmeni – așa numește dnul Dobocan situația apărută în Chelința, clipul și știrea sunt preluate de pe pagina dumnealui. Pe scurt, mașina primăriei care strânge gunoiul menajer din Chelința nu s-a chinuit să îl ducă la groapa de gunoi cu care are contract, ci l-a aruncat într-o baltă. În Balta de la Podul Ștrecului trăiește o specie de broască țestoasă cunoscută sub denumirea de broasca țestoasă europeană de apă dulce.

 

Genocidul de la Ulmeni

Rar preiau astfel de știri. M-am uitat pe două din ziarele online înainte să fac articolul și nicio mențiune legat de asta. Zice Steinhardt să n-avem treabă cu gunoiul din curtea celuilalt, să nu-l judecăm că nu și-o mătură că nu știm ce relație e între el și mizeria lui. Dar când gunoiul tău îi afectează pe ceilalți, reacția e obligatorie, și știți de ce? Pentru că avem o obișnuință și o toleranța mult prea mare a lucrurilor care nu sunt firești.

Dnul Dobocan sugerează că primăria și garda de mediu nu reacționează în fața situațiilor sesizate de dânsul. Mie mi se pare incredibil că un angajat și-a permis să arunce gunoiul în altă parte, așa de capul lui, când ai contract cu groapa de gunoi. Tot sper că e o eroare la mijloc.

Prin urmare, mi-a luat 10 minute să găsesc adresele de mail de la primăria din Ulmeni și de la Garda de Mediu Maramureș, să le scriu o sesizare legat de situația prezentată de dnul Dobocan și să îi rog să ne ofere poziția lor. Nu-i din răutate și nici să caut scandal, pur și simplu refuz să cred că cei de acolo găsesc astfel de situații normale. Revin cu detalii!