Am o stare buna de ceva vreme, au mai apărut chestii minore, relativ ușor de depășit. Cum lucrurile păreau mulțumitoare, am avut un gând zilele trecute care-mi atrăgea atenția că am lasat-o cam moale cu meditația, tocmai că mi-a fost bine, și să mă pun pe treabă, să nu vină valul de întâmplări mai puțin plăcute peste mine.

Nu e așteptarea provocată de experiența care spune că după bine vine rău, nici gândul bătrânilor că mă bate Cel de Sus dacă nu-mi spun rugăciunile. A fost doar o atenționare că meditând sau practicând rugăciunea frecvent, te păstrezi într-o zonă  unde shit happens mai rar.

Explicația logică ar fi asta: norocul are un tip de energie, ghinionul un alt tip. Noi suntem magneți. Acțiunile, gândurile și vorbele noastre au și ele o energie. Meditația și rugăciunea deschid accesul către o zonă înaltă. Ce coboară de acolo în structurile și conștiința noastră are putere să ne ridice deasupra ”prafului”.

O stare buna nu e dată doar de faptul că lucrurile se întâmplă cum vrem noi, starea bună o simți când ești împăcat cu tot ce se întâmplă. Provocările, necazurile și greutățile sunt parte din viață, important e cum înțelegi să le trăiești.

Nu cred că pare complicat, nici imposibil de înțeles. Ce avem de făcut e să ne reamintim să luăm o pauză în care să inspirăm adânc din energia cea mai curată, de câteva ori. După care o lăsăm să lucreze pentru și prin noi!

Problema cu care ne putem confrunta la început e cea legată de gândul minții care nu înțelege ce e cu energia cea mai curată și de unde vine ea. Dați-i pace să stea în filmul ei și gândiți-vă la razele soarelui ori la ploaie. Sau ascultați asta. Îmi vine să spun că trebuie depus un efort continuu să ne fie bine, și deși nu îmi place cuvântul efort, pare cel mai potrivit. O vreme, avem de depus eforturi ca să schimbăm niște obișnuințe potrivnice. După un timp, e mai ușor..