După câteva zile de purtat brățara fitness Xiaomi MiBand 2 sunt pregătită să fac un mic review, nu tehnic că nu mi-e felul. Începuturile relației noastre au fost zbuciumate, în sensul că ”te-am văzut, te-am plăcut”, dar scria pe site că nu e compatiblită cu iOS, jale mare, că eu sunt. Până la urmă, era. Am trecut prin niște încercări, teste, drum inițiatic … ca să fie sigur universul că ne vrem. Menționez că am luat-o să mă ajute să mă țin in formă. No, a făcut de toate, numai asta nu, încă! Dar nu din vina ei.
Cartea cu instrucțiuni din cutia brățarei e în chineză, anii mei de taichi nu m-au ajutat să descifrez semnele. Noroc cu indianul de pe youtube, să-l binecuvânteze Shiva, care a filmat pas cu pas cum folosești brățara, de la deschis cutia!
Mno bun, primul mare avantaj e că pot să-mi las telefonul pe silent (visul meu că stau prost cu nervii, mai nou), pentru că mă notifică brățara, printr-o vibrație scurtă, dacă mă sună cineva, dacă-mi scrie pe facebook, messenger, WhattsApp. Apoi îmi zice câți pasi fac, îmi măsoară pulsul, caloriile consumate și dacă numa’ stau. Măsoară calitatea somnului dar încă nu mă simt atât de apropiată de ea încât să o iau în pat.
Cel mai mișto lucru, care m-a făcut să scriu despre Xiaomi MiBand 2 că e o drăguță, e ăsta: știi când ai câte o zi jalnică, și te simți plouată și necăjită, fără să știi motivul? Ei, dacă depășești numărul pașilor pe care ți-ai stabilit tu că îi faci zilnic, drăguța asta de brățară te felicită, îți afișeză o steluță pe ecran! It makes you feel special! Plus că e mică, neagră și sexy! Și o să și alerg, de săptămâna viitoare…
10/04/2017 at 10:18 am
sau de azi poți alerga, diseară, parc municipal, pistă, după 17:00
11/04/2017 at 8:16 am
frig
10/04/2017 at 10:26 pm
Awww, pretty little gadgets 🙂 Cand mai urci la manastire, sa imi spui cati pasi iti socoteste 😉
11/04/2017 at 8:15 am
ok, ok. Urcatul pe deal l-ar socoti și la scări, doar că brățara mea nu calculează scările.