Cred că trebuie să revin la articolul anterior legat de dreptul de a alege. Cumva, pare că reseie că încurajez anumite practici sau că acuz un grup și susțin altul. Am învățat devreme că nu există adevăruri absolute. Și am învățat mai târziu că nu rezolvi o problemă luptându-te cu efectul, oricât ai încerca.

Nu am copii și nici nu am renunțat vreodată la o sarcină. Am în jurul meu oameni dragi care au încercat mulți ani, fără succes, să facă copii. Mulți dintre ei au fost puși în situții aiurea, în care oameni cu copii le spuneau ce mare împlinire e starea de părinte, și să se străduiască mai mult. Să spui că împlinirea unei femei e doar în maternitate, mi se pare trist și batjocoritor față de cele care nu au șansa la asta. Sau poate, din diferite motive, nu și-o doresc.

Cunosc femei care au fost nevoite să renunțe la sarcină. Îmi dau seama că nu le pot înțelege suferința, și mai știu că au găsit iertare și înțelegere în biserică. Nu știu cât au fost în stare să și-o ofere lor, pentru că da, ai renunțat la un copil, ai oprit un suflet să prindă viață.

E îngrozitor numărul mare de avorturi în țara noastră. Și cum zicea o prietenă, vorbim de dreptul de a alege, dar nimeni nu vorbește de responsabilitatea față de corpul nostru și acțiunile noastre, de educație, singura care poate genera o alegere responsabilă. Sau singura care poate să învețe prevenția.

Principala problemă pe care o văd eu, e la trasmiterea mesajului. Și vă arăt două poze, din două tabere:

Cum vi se par vouă?

 

Că mie îmi pare că se răspunde cu ură și prostie din ambele părți. Dacă vă uitați la sursa foto, veți vedea poze și mai urâte, e una cu ” BOR marș afară .. ”.

Ar trebui domolit tonul, ar trebui militat pentru educația sexuală și responsabilitate din ambele părți, ar trebui să ne căscăm gura și să vorbim cu tinerii din jurul nostru, ar trebui politici sociale și discuții între tabere, să ne unim să implementăm soluții, nu să fim creativi în a ne bate joc unii de alții!

Am trecut sâmbătă pe lângă marșul din Baia Mare, îi cunosc pe cei care l-au organizat. Linkul dat în articolul anterior era pur informativ, nu mă îndoiesc de buna lor intenție si de bunătatea lor, dar eu mă refeream la mesajul de mai sus, care dacă e dus la extrem generează un răspuns pe măsură, nicidecum înțelegere!

[foto]