Protestele în Baia Mare au început foarte frumos în Piața Revoluției, după care s-au găsit vreo doi să ne ”conducă”. Lumea a început să ridice din sprânceană și să se distanțeze de ”conducători”. Unii dintre noi, nici nu s-au mai dus.

Aseară am primit mesajul asta:

Piața Revoluției

mesaj dubios despre protest

Nu știu voi, dar când sunt invitată undeva, mă uit la cine lansează invitația. Protestele inițiale nu au fost politizate. Evenimentul ăsta pare dubios numai dacă te uiți la cine postează în el. Detalii eveniment: ”Cartoane si markere se vor gasi la capetele platoului. Serviti-va fara sa intrebati pe nimeni!”, gen ”Jos labele după guvern”.

M-am tot gândit cum sunt posibile astfel de derapaje, și știți care cred eu că a fost problema? Orice mișcare are nevoie de un lider, cineva care să își asume calitatea de organizator. Sigur, e nevoie de o doză de nebunie pentru asta, și în Baia Mare nu s-a găsit. Lider, adică. Că nebunie este în mai multe doze!

Încă ceva, inițiatorii primului protest din Baia Mare l-au mutat din Piața Revoluției în Piața Libertății, azi de la 19.00! Citeam la o prietenă că ar trebui schimbat #rezistăm că ”altfel, continuăm să “rezistăm” acelorași mârlănii, jafuri, ignoranțe, absurdități, trădări”… micuța practicantă din mine rezonează tare bine cu ideea asta, și cu modificarea locației. Libertate sună mai bine decât revoluție!