In vara dinaintea primului ei an de scoala am invatat-o pe sora mea sa numere pana la 30. Nu prea ii statea capul la invatat. In prima zi de scoala, dupa ce a venit acasa cu manualele, i-am aratat in cartea de matematica un tabel cu toate numerele pana la 100 si i-am spus ca le va invata pana la sfarsitul anului scolar. A inceput sa planga, zicand ca ea nu poate invata atata. O chinuisem pana la 30.
Oricand am trecut printr-o perioada mai grea, nu puteam sa aud ca va fi usor. Ori nu puteam sa vad cum va fi cand va trece. Cand te zbati sa ajungi de la 20 la 30, nu iti poti inchipui ca o sa ajungi la 100. Si iti vine sa il pocnesti pe cel care iti spune asta. Ori care vrea sa iti dea speranta. Speranta e ca picatura de ploaie in desert.
Ma tot gandeam zilele astea cum sa-i faci pe ceilalti sa se vada ca-s de 100, cand ei se zbat mai jos. Bia a invatat in timp si fara presiune. Solutie exista, chiar daca nu o vedem pe moment! Iar timpul nu trece niciodata degeaba…
28/01/2016 at 7:48 pm
Ahh… de la 10 vizitatori pe zi la 20 pe zi… slowly but surely. Toate vin in timp, cu persistenta, insistenta, si consecventa. Ok, am ramas fara cuvinte care se termina in -enta.