Am citit azi intr-o carte ca atunci cand ne suparam, noi nu suntem suparati pe ce credem noi ca suntem suparati. Nu ma supar pe tine daca arunci un pahar de apa pe mine, daca imi place de tine. Dar ma supar daca iti permiti sa faci acest lucru cand nu imi place de tine. Pot zice ca sunt suparata ca ai aruncat cu apa pe mine, dar nu acela ar fi motivul supararii.

Si ma gandeam apoi, ca atunci cand credem ca suntem fericiti, noi nu suntem fericiti din motivul pe care il credem.

Cei mai multi oameni se simt impliniti in relatii. Acolo isi gasesc ei fericirea. Daca nu mai au relatia, nu mai au nici fericirea. Asta-i “buba” gandirii noastre.

Bucuria nu o simti ca ai o relatie, o simti pentru ca, pentru o perioada de timp, nu te gandesti doar la tine. Tu te-ai facut mic si esti trait de dragul pentru un altul. Binele lui, bucuria lui, placerea lui devin mai importante decat a ta. Din acest motiv esti fericit. Si nu are legatura cu primitul. Ganditi-va la cat erati de bucurosi cand erati indragostiti si celalalt nici nu stia…

Daca s-a dus el sau ea, nu trece nimanui prin cap ca se pot face mici de dragul tuturor. Este si unul sau una, ca trebuie. Dar nu ma las trait doar de dragul pentru el, ci ma las trait de dragul tuturor. In cazul in care pleaca el, dragul ramane in mine.