Am revazut aseara “As Good as it Gets” si zice personajul lui Helen Hunt, cand ii dispare problema exterioara cu care se confrunta de multa vreme, ca acum e pusa in situatia de a se gandi la ea, si ca, cui i-a folosit vreodata lucrul asta? Una din marile mele “calitati” e ca imi pot convinge mintea ca orice e, e bine! Pot sa gasesc argumente pentru orice situatie si sa ma conving mental ca orice mi se intampla, e pentru binele suprem.

Tot ce ni se intampla e pentru binele suprem, toata chestia e ca nu ar trebui sa intelegem asta cu mintea. Am reusit sa ma prind ca nu mai are sens sa stai la povesti cu ea. Sincer! Mai ales eu, care o poate convinge de orice, e o lupta pierduta din momentul in care ai ales sa o lupti.

Ma gasesc, mai mereu, in tot felul de situatii iesite din comun. De parca lumea merge intr-un sens, iar eu aleg sa merg in altul. Am norocul ca am familia si prietenii care nu-s curiosi de cum merge lumea si nu se cearta cu mine ca am iesit din randul ei. Si raman eu, sa ma cert singura. Si parca e mai usor cand treci prin foc ca sa ii schimbi pe altii, ca esti motivat de ce stii tu ca vrei. Dar cand ai de trecut doar pentru tine…