Team For Youth va invita la spectacolul ” Variatiuni la inventiuni Op. 2″, marti 13 Mai, de la ora 18.30, in sala mare a Teatrului Municipal Baia Mare. Intrarea este gratuita si vi se ofera posibilitatea de a expedia o carte postala unui prieten. Asa ca, luati cu voi adresa sa de corespondenta, iar timbrele si cartile postale le puteti primi de la voluntarii Team For Youth!
Chiar daca a aparut recent, in toamna anului trecut, spectacolul “Variatiuni la inventiuni Op. 2” a participat deja la festivaluri importante de teatru din tara, fiind aplaudat cu entuziasm la Festivalul Ideo Ideis -Alexandria, Gala HOP – Costinesti, Festivalul International “Craiova muzicala” – Craiova, la Maratonul de teatru independent desfasurat la Bucuresti, “25 de ore de teatru non-stop” (Sibiu), pe scenele Teatrului de Arta, Teatrul Luni, Godot Café-Teatru (Bucuresti), café-teatrul Play (Craiova), de asemenea a fost spectacol invitat la TNB in cadrul “Usilor deschise”.
“Vom asista la un spectacol de teatru, vom asista la un concert, vom asista la o bijuterie estetica.” Vom asista, printre altele, la un dublu concert de pian. Tocmai ideea de dublu si de disputare a pianului cu altcineva sta la baza conflictului de jucarie care ii va anima pe tinerii interpreti.
Cei doi artisti se vor lansa intr-un periplu muzical, incepand cu o varianta la patru maini a Simfoniei a V-a a lui Ludwig van Beethoven; vor dezvolta o serie de variatiuni muzicale si conflictuale pornind de la acest inconvenient, toate cu un umor de cea mai buna calitate. Evident, vor avea nevoie de o muza, iar confruntarea va lua proportii nebanuite. Unde se va ajunge?! Vom afla cu siguranta pana la finalul spectacolului …
Mai multe info aici!
Leave a Reply