Eu si Maitreyi

Zilele au trecut de cand am vazut Maitreyi la teatru, dar am ramas inca sub vraja ei. Nu a piesei, ci a cartii! O deschid din cand in cand, mai citesc cateva pagini, si-apoi visez. Visez cel mai mult ca iubirile imposibil de trait, devin posibile. Visez ca universul e bun si ne indeplineste visele, chiar daca inca nu meritam.

Cand isi da seama ca-l iubeste pe Mircea, tanara Maitreyi ii spune ca iubirea pe care o simte pentru el e un dar. Si ca, chiar daca pentru cei din jur pare interzisa, ei doi trebuie sa si-o exprime si sa o traiasca. Ar fi un pacat impotriva celui care i-a binecuvantat cu un astfel de cadou sa nu o faca. Cand esti binecuvantat cu iubire, trebuie sa o manifesti. Doar asa darul e inmultit, doar asa aduce vindecare in tine si in ceilalti.

Imi place femeia din Orient. Imi place la Maitreyi, si la cele ca si ea, puterea de a iubi si de a o exprima. Imi place senzualitatea, jocul si supunerea lor. Asa cum imi plac barbatii care nu simt nevoia sa te faca sa te simti mai proasta, doar ca sa para ei mai destepti.

Si ma mai gandesc ca fiecare dintre noi are puterea de a-l transforma pe cel de langa ea. Si atunci cand devii femeia care vrei sa fi, ai langa tine omul pe care il vrei sa-l ai!