643894_479181605436592_655379295_n

Zilele trecute mi-am dat seama ca eu imi doresc oameni in viata mea, insa in felul in care il doresc eu. Cred ca am tipare prin care simt eu ca ar trebui sa apara, dupa care, tipare prin care ar trebui dezvoltata orice relatie. Deschiderea mea fata de ceilalti e deschidere pana se apropie ei. Cand sunt “in my face” prea rapid si nu intelege subconstientul meu cum naiba au ajuns aici, tragem cortina.

Ma gandeam cat mi-e de usor sa ofer. Si cat mi-e de imposibil sa primesc. Pentru ca orice lucru trebuie primit cu inima larga si fara sa te gandesti la ce va urma. Si au fost momente cand asa am facut. Si-am crezut ca asta e fericirea, sa primesti cum dai tu. Si-am crezut ca daca tu continui sa dai, primitul va curge la fel.

Dar nu te poti baza pe altii. Cum nu se pot baza altii pe tine. Si te gandesti ca ti-a adus suferinta sa primesti, si bucurie sa dai. Si faci in continuare, doar ce ti-a adus bucurie, nu ca n-ai putea trece prin suferinta, doar ca nu ai chef de ea. De parca a trai cum ai tu chef, e trai! Asa ca ne punem sa invatam sa primim, indiferent de ce urmari decide universul ca o sa aiba asta.

Ps: Azi incepe Postul Pastelui, un post de iertare. Iertati-ma ca si Dumnezeu sa va ierte!