Ai ochii negri, mincinosi si rai
Fantanile cu ape moarte-ascund
Pupile negre licarind in fund,
Ce ma atrag spre-adanc ca ochii tai.

Cand vreau sa plec, ma tii in loc cu un cuvant
Asa se zbat copacii in furtuna;
Ca pentru fuga crengile-si aduna,
Dar radacina-i leaga de pamint.

De azi incolo n-am sa-l mai iubesc…
Dar cand ii vad privirile pagane
Si zambetul copilaresc,
Ma jur ca n-am sa-l mai iubesc – de maine.

Pe zi ce trece-ti seman tot mai mult;
Asa izvorul ce se-arunca-n balta,
Se-nvaluie cu malul laolalta
Si-n loc sa-i spele apele verzui,
Isi tulbura izvorul apa lui.

Ma iscodesti ca pasarea de prada,
Ma urmaresti cu ochii reci si rai,
Dar uiti ca daca-s urme pe zapada,
Noroiul e lasat de pasii tai.

Mi-e fata impietrita ca o masca
Si-n ochi lumina-i gata sa se stranga
Chiar diamantului ca sa sclipeasca
Ii trebuie o raza s-o rasfranga.

Iubirea ta nu creste si nu moare,
Ci totdeauna-i rece si egala
E ca o floare artificiala
Pe-o pajiste cu maci arzand in soare.

Cand voi pleca, ma vei uita usor
Si stiu ca nici nu s-ar putea altfel:
Abia o clipa valul calator
Pastreaza chipul oglindit în el.

Am vrut in ciuda zambetelor tale,
Din ochii sterpi o lacrima sa storc
Si am plecat sa nu ma mai întorc,
Dar azi, din zori de zi iti umblu-n cale.

Ce demon oare mi te-a scos in drum?!
De-ar vrea viata azi sa ma dezlege
Si raiul ei sa mi-l ofere-acum
Tot iadul nostru dulce l-as alege.

Azi mi-a venit cu ochii calzi si buni
Si nu l-am intrebat de unde vine
Pe floarea de pe marginea de drum
N-o-ntrebi de-i inflorita pentru tine.

Te vad mereu ca-n clipa de pe urma;
Incremenit in capul scarii
Cu zambetul uitat in coltul gurii
Si-n ochi, taisul crud al nepasarii.

Esti rau. Dar cand aud c-o spune altul
Ma uit in jos si strang din pumni si tac.
Ca numai eu in toata lumea asta
Am dreptul sa te cert si sa te-mpac.

Eu am sa plec cu sufletu-mpacat
Ca nu las nimanuia mostenire
Un suflet greu de ura si iubire
Banuitor si trist si-nfrigurat.

M-am resemnat; atat a fost sa fie.
Ma uit cum cade soarele-n apus
Si-astept raspunsuri care n-or sa vie
La intrebari pe care nu le-am pus.

(de Otilia Cazimir)