Rumi

A trecut o vreme de cand n-am mai vorbit despre iubire, nu despre iubirea fata de toti si toate, ci despre iubirea fata de unul singur. Unul din motivele principale e ca n-am mai fost inspirata, ca nu s-au aliniat stelele de mult ca sa-mi aduca o intalnire, in care sa simta si el, cum simt si eu.

Si e lucru rar si din ce in ce mai greu. E nevoie de un singur moment, dar drumul pana la el e unul lung.

In cautarile mele am observat un lucru, ca eu nu am o problema in a oferi mai mult decat primesc. Pentru ca este de unde si ma hranesc cu iubirea pe care o transmit. Dar noi traim intr-o societate care consuma, in care mergem la magazin cu un leu si cincizeci de bani si stim ca de banii aceia, cumparam doar o paine, nimic mai mult. Atata dau, atata primesc!

Cand vine vorba de a primi iubire, avem in minte ca trebuie sa primim doar cata dam, nimic in plus. Ni se pare ca daca nu oferim la fel, il tradam pe celalalt. Si ce face omul in cazul asta? Da cu spatele ca asa crede el ca e corect. Nici prin minte nu-i trece ca ar putea sa aleaga sa primeasca mai mult si ca asta l-ar ajuta sa ii creasca capacitatea de a oferi.

O intalnire intre doua suflete care se recunosc e rar insotita de o recunoastere a mintii. E posibil unul sa stie, iar celalalt nu. Cel ce stie va iubi mai mult, pentru ca el isi reaminteste. Cel ce nu stie inca, si-ar putea reaminti, daca ar alege sa primeasca iubirea ce i se ofera.