M-am gandit mult daca sa scriu articolul asta sau nu. Acum, cand incerc sa-mi adun gandurile, nu stiu daca va fi publicat sau va ramane salvat intr-un draft. Nu stiu daca gresesc fata de mine daca nu il scriu sau daca gresesc fata de altii daca il scriu.

Cand sunt criticata pentru ce zic sau fac, incerc sa imi convina. Fiecare are o parere, parere care e cu siguranta intemeiata. Imi spun in cap un vers dintr-o poezie “sa-ntampini si triumful si dezastrul/tratand pe-acesti doi impostori la fel”. Nu mi-e totunda sa ma vad criticata, mai ales de oameni pe care ii admir, dar raman atenta la ce imi spun. Si asta e o parte de intelepciune pe care am incercat sa o transmit familiei mele, prietenilor si chiar colegilor sau sefilor mei.

Anul trecut pe la sfarsit am scris despre un spectacol de revista, ca a fost mai putin reusit. Si i-am suparat, atat de mult ca nici nu mai primesc email cu programul lunar sa pot posta pe blog, stiti ca scriam intr-o vreme despre evenimentele saptamanii din Baia Mare. O sa scriu din nou, dupa ce ma adun.

Nu zic barfe, ca le stiu si ma amuza. Eu am explicat de la inceput ca dorinta mea este de a promova o institutie, nu o persoana, nu un actor, nu o conducere. Din simpla mea placere de a-i bucura pe ceilalti. Dar e un aspect care trebuie luat in calcul, un capitan ramane ultimul pe un vas doar atunci cand se scufunda. Va rog nu scufundati ce au trimis altii pe mare!