Am tot citit saptamana trecuta despre acel sondaj facut printre romani, din care reiese ca inca nu sunt siguri daca era mai bine pe vremea comunismului sau acum. E un fel de traditie la mine in familie, in fiecare an, inainte de Craciun cu cateva zile, mergem in satul bunicilor sa aducem vin si tuica. Bunicii nu mai traiesc, asa ca lapte sau branza sau slanina, nu avem de la cine aduce. Dar primim de la matusi.
Ieri mi-am amintit cateva chestii de inainte de ’89. Cati dintre voi puneati pe crengile de brad vata, pentru ca nu se gasea beteala? Tin minte cum pastram ambalajul bomboanelor de brad sa avem si pentru anul viitor, ca nu era sigur ca vom gasi de cumparat. Sau cum mai mancam bomboane vechi de un an :)!
O data mi-am ars un deget jucandu-ma cu chibritele, aveam vreo 6 ani. Tati a dormit cu mine in brate, tinandu-mi degetul intr-un pahar cu apa rece, pus pe un scaun langa pat. Asa se tratau arsurile atunci, n-aveam creme sau medicamente. Nici nu circula informatia, sa putem afla ca trece durerea daca pui sare imediat dupa ce te-ai ars.
Eu am avut 8 ani la Revolutie, cei din sondaj care cred ca era mai bine inainte, cati ani aveau?
23/12/2013 at 10:21 am
Pentru ei era bine inainte de 89 pentru ca atunci erau si ei tineri 🙂
23/12/2013 at 10:59 am
🙂 Ți-aș răspunde, dar am răspuns deja: http://dorinlazar.ro/scurt-despre-nostalgia-dupa-comunisti/
23/12/2013 at 9:53 pm
Stai linistita, nostalgicii astia sunt tot mai putini, in fiecare an (deh, moartea ii secera rand pe rand) iar copiii care viseaza la comunism, vorbesc ca sa nu taca.
E normal sa fii nostalgic dupa un regim in care tu te-ai facut ca munceai si aveai o casa (chiar daca era adesea friguroasa si goala) si un salariu (chiar daca nu aveai ce cumpara cu el). E chestia aia ca “bai! mi-a dat, nu mi-a luat!”. Plus ca sunt multi care prefera ca altii sa gandeasca pentru si in locul lor. De asta antreprenorii sunt pasari rare.
Meh, ar fi multe de spus dar sincer sa fiu as prefera ca macar acest Craciun sa treaca fara umbra cenusie a comunismului roman. Prefer chiar si varianta aia kitchoasa americana, cu Mos Craciun comercial si cu colinde in engleza (daca altfel nu se poate) in locul “talk-show-urilor speciale despre Revolutie si familia Ceausescu”. Si as vrea sa vad stiri si fara cozi la hipermarket si fara imagini care te fac sa crezi ca se calca oamenii in picioare pentru o strachina de mancare. Nu mai este chiar asa.
24/12/2013 at 11:20 am
Asa zic si eu, nu mai este chiar asa…dar nu au stiu astia la tv sa aleaga altceva!