Citesc zilele astea “Numele Trandafirului” si primele o suta de pagini au fost relativ chinuitoare, greoaie, cu multe descrieri si fara poze :). Ma gandeam ca in zilele noastre, cu toate mijloacele care ne ajuta sa comunicam, lumea nu mai are rabdare sa citeasca o descriere ampla a unei manastiri, care e locul de desfasurare al unei povesti.

Cartea are vreo 600 de pagini, si cand eram pe punctul sa renunt la ea, pentru ca mi se parea ca lucrurile cand sunt grele sau nu merg lin, trebuie inlaturate, evenimente noi si savuroase au aparut in fata mea.

In acelasi timp, intr-un alt aspect al vietii, alte lucruri se misca la fel de greu. Si chiar ma gandeam ca ar fi bine sa le pun capat… ce-i frumos, merge de la sine.
Oare ma las condusa de aspectele fizice, unde stii ca ceva nu e bine daca ai nevoie de lubrifiant?

Dar uneori, ce-i frumos are invelis tare. Si poate trebuie sa te chinui ca sa il descoperi. Poate e un drum initiatic, ca si catre o comoara. Ai piedici, doar ca sa dovedesti ca esti vrednic.

Concluzia mea a fost ca nu mai trebuie sa fiu ferma daca ceva pare greu, inaintez cat pot…cine stie ce descopar!