Cum vapaiata soarelui cununa
Grabeste palida, invinsa luna
Spre negrul ei abis, mai inainte
De orice cantec de privighetori,
In fata ta, frumoaso, n-am cuvinte;
Tac dulci cantari si mi se-astern palori.

Si cand pe sesul gol, in seara pala,
Pe-aripe aprigi vantul da navala
Si frange trestii mari cand le saruta,
Fiind chiar flautele lui de cant,
Furtuna pasiunilor m-a frant:
Iubind prea mult, iubirea mea sta muta.

In ochi-mi vezi ca-n slova tiparita
De ce eu tac, iar lira-i nestrunita.
Ne-om desparti… Plecand, te vei abate
Spre alte buze dulci, spre alte zari:
Eu voi chema nedate sarutari
Si cantece ramase necantate.

(de Oscar Wilde)