Sunt seri in care am impresia ca retraiesc, din nou si din nou, aceiasi frica si aceiasi durere. Pentru ca fiecare situatie imi aduce aminte de prima traita in acel fel. Sunt condamnata sa repet, pentru ca nu am invatat de la inceput. Cele de acum am impresia ca trec repede, pentru ca ma teleporteaza in timp, catre cea nerezolvata. Si vad doar reflexii ale imaginii originale.

Am impresia ca nu exista o cale de mijloc. Daca spun ca nu mai vreau si ca m-am saturat, blochez ce trebuie sa vina! Daca intampim cu bucurie si cu o speranta idioata (de care doar eu sunt capabila), blochez ca vreau prea mult!

Apoi adorm. Si ma trezesc cu gandul ca poate azi, cineva se va indura sa repare ce nu pot eu!