“De poti fi calm cand toti se pierd cu firea
In jurul tau si zic ca-i vina ta;
De crezi in tine, dar nu nalucirea
Sa te indemne ca sa crezi, cumva;
S-astepti, dar nu cu sufletul la gura;
Sa nu dezminti minciuni mintind, ci drept;
Sa nu raspunzi la ura tot cu ura,
Dar nici prea bun sa pari, nici prea-intelept;

De poti visa, si nu-ti faci visul Astru;
De poti gandi, si nu-ti faci gandul tel;
De-ntampini si Triumful si Dezastrul
Tratand pe-acesti doi impostori la fel;
De rabzi sa vezi cum spusa ta-i sucita
De pisicher sa-l prinda-n lat pe prost;
Cum munca vietii tale-i naruita
De nu mai poti sa faci nicicand ce-a fost;
De poti sa-ti pui agoniseala toata
Gramada, si sa-o joci pe-un singur zar;
Sa pierzi, si iar sa-ncepi ca-ntaia data,
Iar ca-ai pierdut-nici un cuvant macar;
De poti sili nerv, inima si vana
Sa te slujeasca dupa ce-au apus,
Si piept sa tii, cand nu mai e stapana
Decat vointa ce le striga: Sus!

De poti ramane Tu: in marea gloata
Cu regi-tot Tu, dar nu strain de ea;
Dusman sau drag-ramai, sa nu se poata
De toti sa-ti pese, dar de nimeni prea;
De poti, prin clipa cea neiertatoare
S-o treci si s-o intreci gemand mereu;
Al tau va fi pamantul asta mare!
Mai mult, vei fi un Om; baiatul meu…”

(de Rudyard Kipling)