Ce vad!…
E-adevarat?…
Tu esti?…
Cum?…
N-ai murit?…
Tot mai traiesti?…
Pendula care te-ai oprit din mers,
Incerci acum sa mergi in sens invers?…
Hai!… Spune-mi…
Spune-mi tot ce stii…
Sa-mi spui chiar si minciuni,
Sa-mi spui
Ce n-ai spus nimanui –
Nici celor morti,
Nici celor vii …
Ce victime ai mai facut
Din clipa-n care urma ti-am pierdut?…
Ce vrajitoare te-a trecut prin foc
Si-a reusit sa-ti puna inima la loc?…
Si care-anume sfant din calendar
Te-a sfatuit să te-ntalnesti cu mine iar?…
De ce zambesti?
E-adevarat?…
Te-ai razgandit?…
Ne-am impacat?…
Iar ne iubim?…
Sau, poate, si-azi ne regasim
Aceiasi vechi dusmani?…
Dar tu mai stii dupa cati ani?…
Eu te-am iertat de mult!…
Dar tu?…
Raspunde-mi “Da”…
Raspunde-mi “Nu” –
Totuna mi-e!…
Stii tu de ce –
La tine “Nu” si “Da” nu sunt
Decat aceleasi vorbe-n vant!…
De ce te temi?…
De ce-ti ascunzi
In palme ochii tai rotunzi?…
De ce-ti aprinzi ca un semnal
De foc bengal
Obrajii tai de portelan
Si inima de Caliban?…
Raspunde-mi!…
Vreau să stiu si eu,
De ce-ai venit?…
De dragul meu?
Sau, poate, n-ai venit decat
Sa-mi torni, ca si-n trecut, pe gat
Un paharel de coniac,
Ca eu sa tac,
Iar tu sa tipi
Si sa dispari, apoi, suspect,
Cu voluptatea unei bombe de efect!…
Ce zici?
Asa e c-am ghicit
De ce-ai venit?…
De ce te-ncrunti si nu-mi raspunzi?…
Ce nou secret imi mai ascunzi?…
De ce scrasnesti din dinti
Si taci?…
Hai!… Spune-mi, ce-ai de gand sa faci?
Deschide-ti gura – mii de draci! –
Si lasa-ma sa-ti mai sarut…
Nu gura…
Ci raspunsul mut!…
(de Ion Minulescu)
06/03/2013 at 5:45 pm
m-ai lovit! una din poeziile mele favorite!
06/03/2013 at 6:28 pm
Si mie imi place mult. Daca ai fi din Baia Mare, ti-as spune sa mergi sa o auzi recitata la teatru de Claudiu Pintican :), e tare frumos momentul!
06/03/2013 at 5:47 pm
Je vous remercie mademoiselle, j’espere que tu es une mademoiselle, sinon… madame ! 🙂
06/03/2013 at 6:25 pm
Mademoiselle oui :)! Avec plaisir, cher monsieur!
10/01/2014 at 1:07 am
Romanţa ultimului…
Numai am minte, nu mai am gând
Sunt doar o urmă palidă de pământ.
Poate astfel parinţii vor ştii
Să-mi aline suferinţa-ntre scânduri.
Lacrimi de ceară pe suflet se scurg,
Uite mamă dau merii în pârg.
Mamă, pe tata nu-l lăsa
Să-mi pună viermii pe faţa mea.
Eu sunt viu, încă respir,
Tată, lasă lopata p-un trandafir.
Frate şi soră să nu mai plângeţi,
Râul de lacrimii voi să-l frângeţi.
Doamne, mă iartă că n-am ştiut
Să nu muşc mărul de la-nceput.
sau
Psalm anti
El a zis:”sa facem om!”.
Dar omul nu s-a vrut a fi om.
S-a vrut a fi sau Dumnezeu sau animal sau nimic.
Si iata-l,ca nu mai e nici om,
Nici Dumnezeu,nici animal,
dar nici nimicul ce s-a vrut.
Ci omul a ajuns sa fie singuratatea de temut.
Am zis:”Ce singure si fericite-s ale mele toate.
Sa fac oare iar o fiinta mie asemeni
si sa-si ravneasca forta creatorului,
sa fie el insui fauritor,nimicitor si tamaduitor
al propriilor nazuinte,
sa-mi se planga ca e trist si solitar,
avand tot ce-i pot da
si sa-i rapesc o parte ce sa-l reintregeasca,
sa-mi nesocoteasca copacii,
sa fie vrednic de iubirea-mi parinte…”
si tot intrebandu-ma
i-am dat omului moarte sa n-ajunga nemuritor.