Era o vreme cand ma invinovateam ca n-am avut claritate in privire, iar asta mi-a adus suferinta. Nu m-am indragostit de un om, ci de proiectiile mele asupra lui. El era un alt el, timpul mi-a aratat-o. Pe urma am inceput sa simt cat de mult influentam spatiul in care traim.

Pe el il vedeam mai frumos. Ii vad pe toti care-mi sunt dragi asa. Inteleg ca asta inseamna ca nu vad prezentul asa cum e, dar nu cred ca face rau sa vezi bine. De fapt, stiu sigur ca nu face rau. Orice lucru are putere mai mare cand ti-e sufletul deschis. Iar daca influentam universul prin ganduri, cu siguranta influentam si oamenii.

Cu toate astea, proiectiile mele nu au putut influenta un om pe care sufletul meu il iubea. Vina o poate purta faptul ca am avut eu asteptari sau poate n-a fost sufletul lui destul de deschis. Acum nu-mi mai pare rau ca l-am vazut altfel. Imi pare doar rau ca n-a putut el sa se vada la fel…