Saptamana trecuta a aparut stirea despre directorul CIA care a demisionat pe motiv ca a avut o relatie extraconjugala. Dupa 37 de ani de casnicie si-a permis si el un mic exces care l-a costat slujba. N-am fost in America, dar din ce aud, acolo totul e mare, toata lumea zambeste si toate lucrurile-s corecte.

Ma lupt in a intelege de ce confundam viata privata a cuiva cu activitatea profesionala. Nu inteleg de ce presupunem ca un om casatorit de 37 de ani este si fericit, iar ideea de a avea o aventura este condamnabila intr-atat incat el isi inainteaza demisia. Tind sa cred ca probabil a fost constrans. Lui Bill Clinton i s-a iertat. Ajutorul lui a fost nevasta, care a ramas alaturi de el pentru ca credea foarte mult in viziunea lui politica (i-am citit biografia) si probabil pentru ca avea propriile ambitii politice.

Sa aiba oare legatura cu morala? Daca faci lucruri murdare in plan personal esti capabil sa le faci si in plan profesional? Sa fie oare asta legatura? Pentru mine viata privata a cuiva e strict treaba lui. O acuzatie de plagiat mi se pare mai grava profesional, decat faptul ca-ti inseli nevasta. De neiertat mi se pare insa abuzul fizic.

Si va mai spun un lucru, un om fericit e mai productiv. Un om care se simte iubit sau iubeste are o nemultumire in minus si se poate concentra mai mult pe ce are de facut profesional. Oare sunt eu crescuta prost sa gandesc asa sau chiar totul e exagerat cand vine vorba de americani?